Recenzie „Crimă la vicariat” de Agatha Christie

Acțiunea se învârte în jurul unei crime înfăptuite la vicariat (vicariat reprezentând reședința vicarului, iar un vicar este un preot care ține locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt).

Colonelul Protheroe (magistratul local și un om de seamă al locului) este cel mai detestat om din micuțul sat St. Mary Mead. Absolut toată lumea – inclusiv cuviosul vicar – îi dorește moartea. Şi destul de curând, acest lucru total nebunesc, chiar se întâmplă – este găsit mort pe biroul domnului vicar Clement, împușcat în cap.

După câteva ore de la cumplita descoperire, Lawrence Redding, pledează vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat, predându-se la secția de politie. La auzul acestei informații, soția colonelului (Anne Protheroe) mărturisește ca ea este adevăratul ucigaș. Dar în scurt timp, după câteva cercetări, oamenii legii îi exclud pe cei doi din anumite „motive”.

Şi  fără să-şi dea seama, domnul vicar Clement este atras într-o cursă periculoasă pentru prinderea ucigașului alături de colonelul Melchett, cercetând fiecare „pistă” ( inclusiv bârfele femeilor bătrâne, având fiecare un sâmbure de adevăr).

Dar ce se întâmplă când ai prea mulți suspecți și prea puține evidențe?

La această întrebare pot să vă răspund doar cu un nume: Miss Marple, „cea care vede şi aude tot ce se petrece în acest sătuc mic”, dar care totuși este rezervată în privința de a își da cu părerea şi de a acuza pe cineva înainte să aibă dovezi solide.

Cartea este foarte frumos scrisă, ușoară, acțiunea te prinde din primele pagini, foarte complexă în detalii şi cu fiecare pagină citită afli din ce în ce mai multe secrete ale tuturor personajelor prezente.

Așa se face că, m-am trezit prinsă în acest „carusel” de acțiuni, iar cu cât aflam mai multe indicii cu atât îmi făceam un profil al posibilului criminal, dar spre surprinderea mea, fiecare capitol avea o răsturnare de situație (noi dovezi şi suspecți apăreau) şi abia la finalul cărții am aflat cine era cu adevărat „de vină”.

Vrei să știi şi tu cine este criminalul?

Regret, nu am să dezvălui mai mult decât am scris mai sus, așa că te invit să citești şi tu cartea dacă nu ai făcut-o deja!

 

 

Lasă un răspuns