Recenzie „Zburătorii Nopții” de George R. R. Martin

Un volum de povestiri SF cu tușă horror a maestrului literaturii Fantasy, G.R.R. Martin. Crezi că le-ai văzut pe toate? Nu prea cred. Trebuie să citești această carte.

Cartea cuprinde 6 povestiri, dintre care prima poartă numele cărții. Acestea nu au legătură între ele dar fiecare abundă în descrieri intense. Povestirile sunt prezentate în ordinea următoare:

     1. Zburătorii Nopții (102 de pagini)
     2. Comandă prioritară (34 de pagini)
     3. Weekend într-o zonă de război (24 de pagini)
     4. De om nu te-atinge! (44 de pagini)
     5. Nici flăcările multicolore ale unui inel stelar (28 de pagini)
     6. Un cântec pentru Lya (70 de pagini)

Am să vorbesc puțin despre fiecare.

Zburătorii Nopții

Această povestire descrie efortul a nouă savanți : Karoly d’Branin (șeful echipei), Malantha Jhirl („model îmbunătățit”), Lommie Thorn (ciberneticiană), Rojan Christipheris (xenobiolog), Dannel și Lindran (lingviști, care formează un cuplu), Agatha Marij-Black (psipsiha), Alys Northwind (xenotehă) și Thale Lasamer (telepat de grad I)  care caută o misterioasă rasă de extratereștrii, cu ajutorul unei misterioase navete spațiale denumite „Zburătorul nopții”, care îl are ca și căpitan pe Royd Eris.

„O rasă extraterestră situată de cealaltă parte a spațiului uman, dincolo de Fyndii și Damoosh. Posibil legendară.”

Volcrynii, o rasă de ființe conștiente plecate dintr-un loc de origine misterios din centrul galaxiei navigau către limita acesteia. Fac parte din miturile Nor T`alushilor. Se îndreptau spre vidul intergalactic, rămânând totuși în spațiile interstelare, nu pe orbitele planetare.

După câteva săptămâni, pasagerii de pe navă își dau seama că adevărata enigmă este chiar nava lor spațială – o minune a ciberneticii, dar și căpitanul navei care nu se arată niciodată fizic la bord, doar prin intermediul hologramei sale. Însă ceva cu totul malefic și sumbru se ascunde la bord, o forță care deturnează funcțiile navetei și îi vânează pe membrii echipajului.

Autorul descrie scene de groază, personaje moarte, plutind prin aer, picături de sânge lovite spulberându-se în globule mici. Cine va muri și cine va supraviețui? Or ajunge ei să îi cunoască pe acești misterioși volcryni?

Comandă prioritară

Acțiunea ne îndreaptă de data aceasta pe planeta Grotto, o planetă tăcută.

Kabaraijian (un bărbat zvelt, păr lung, ochi căprui) se află pe această planetă cu un contract de manipulare a cadavrelor pentru a fi exploatate în munca necalificată, aceea de a găsi pietre prețioase: voylburile din interiorul peșterilor. Kabaraijian este un psipsih – manipulator și controlează acele trupuri fără suflet cu ajutorul unor cipuri care sunt implantate în ceafa lor).

După o zi de muncă, atunci când se află la un pahar de bere alături de Cochran si alți colegi de breaslă, sunt anunțați că vor trebui să părăsească planeta, munca lor ne mai fiind necesară. Kabaraijian protestează în fața lui Bartling (cel care a dat vestea). Ce se va întâmpla dacă Bartling câștigă? Poate avea încredere Kabaraijian în persoanele de lângă el pentru a rezolva problema?

Weekend într-o zonă de război

De data aceasta mergem pe o planetă unde războaiele nu au mai avut loc de foarte mult timp, dar ni se prezintă un sport mai aparte, un sport sângeros – războiul de weekend.

Că să iei parte la acest sport plătești o sumă destul de mare, ți se încredințează o armă cu scopul de a face cât mai multe killpuncte (le capeți atunci când omori un inamic din tabăra adversă și anume concomii).

Andrew Birch, un tânăr care de obicei juca tenis, alege pentru acest weekend să încerce ceva nou. Traversând pădurea verde, Andrew ajunge să traiască clipe de coșmar alături de nesuferitul Stanco și de „Burtos”, atunci când vede cadavre împrăștiate peste tot.

„Eu sunt îngrozit. În ce m-am băgat? Unde ne ducem? Vreau să ies de aici. Este o demență! Mâna în care țin arma îmi tremură.”

Simte pericolul tot mai aproape. Va supraviețui Andrew acestui weekend terifiant, va trece el peste toate frustrările adunate împotriva lui Stanco?

De om nu te-atinge!

„De om nu te-atinge” este povestea jaenshilor, locuitorii unei planete, pe care Îngerii de oțel vor să-i nimicească, pentru a le lua pământurile.

Povestea începe prin prezentarea unui peisaj sinistru:

„În exteriorul pereților atârnă copiii jaeneshi, un șir de trupusoare cu blană sură, nemișcate, la capetele unor funii lungi. În mod evident, cei mai vârstnici dintre ei au fost măcelăriți înainte de a fi spânzurați; ici un băiat decapitat, legănându-se într-un laț cu picioarele în sus, colo cadavrul ars de blastere al unei fete.”

Cred că autorul are o plăcere aparte și se descurcă foarte bine pentru a descrie astfel de peisaje, ținând cont că este autorul cărților Urzeala Tronurilor te poți aștepta la ORICE.

Îngerii de Oțel distrug piramidele (acestea fiind locurile sacre alea fiecărui trib de jaenshii), oferă câte o bucată de sare în schimbul statuetelor cioplite și nu vor altceva decât spațiile lor. Oare vor reuși neajutorații jaenshi să-și salveze viața și piramidele? Și cu ce cost se poate face acest lucru? Finalul este cutremurător.

Nici flăcările multicolore ale unui inel stelar

Această poveste este una mai frumoasă, în care ni se explică de existența inelelor din jurul galaxiei, reprezentând porți spre diferite părți ale universului cunoscut și necunoscut. Kerin și Jennifer, alături de o echipă întreagă se află la bordul Inelului „Niciunde” încercând să susțină o teorie propusă de Jennifer, aceea de auto susținere a inelului cu ajutorul motoarelor nulspațiu.

„Niciunde este o zonă atât de îndepărtată a universului, în care nu vei găsi nimic altceva decât o beznă infinită și vidă.”

După cinci luni de cercetări și experimente, încercând să susțină acea teorie, echipa ajunge la o concluzie care dă peste cap tot ceea ce știau!

Un cântec pentru Lya!

Ultima poveste mi s-a părut și cea mai frumoasă. Ne îndreptăm spre planeta shkeenilor, o civilizație veche de 15 mii de ani, dar care nu a evoluat extraordinar de mult, dat fiind faptul că tot omul de pe Vechiul Pământ i-a descoperit pentru prima dată.

Shkeenii nu sunt o rasă agresivă, din potrivă războaiele, omorurile sunt nule pe această planetă. În schimb au o credință foarte puternică, credința în „Reuniune”, momentul în care la 40 de ani fiecare shkeen devine membru al Reuniunii, iar la vârsta de 50 de ani au parte de „Reuniunea finală”, mai exact fiecare shkeen pornește către o peșteră unde Greeshka (un parazit) îi omoară mâncându-i, dar aceștia nu se împotrivesc chiar sunt binevoitori pentru că au credința că o să se reunească cu apropiații lor plecați de mult. Nimeni nu-i critică pe shkeeni, dar în momentul când aceștia încep să convertească și oameni, totul se pune sub semnul întrebării? Ce îi poate determina pe oameni să li se alăture shkeenilor pentru Reuniunea Finală?

Valcarenghy, administratorul planetar îi angajează pe Lyanna și Robb (aceștia fiind un cuplu de Talente care pot citi sentimentele, emoțiile și gândurile) pentru a-i descifra pe locuitorii Shkeen și a putea rezolva misterul. Cea mai bună metodă, este să vorbească cu ei, punându-le întrebări astfel Lyanna își dă seama că shkeeni emană foarte multă dragoste, fericire, liniște, iubind pe toată lumea, inclusiv pe Greeshka, chiar și pe ea, deși nu o cunosc. Aceste lucruri aflate o dau peste cap total pe Lyanna, punând în pericol toată acțiunea. Finalul este unul cutremurător, dar prefar să-l aflați singuri.

 

Nu mă așteptam să-mi placă așa mult această carte. Mi-a captat atenția fiecare povestire și m-a ținut în suspans până la sfârșit, pentru că până la urmă arta cu care maestrul George R. R. Martin abundă în descrieri intense, modelează lumi spațiale, personaje fantastice este una fără egal.

Lasă un răspuns