De-a lungul vieții, cititorul întâlnește tot felul de cărți. Sunt cărți care îți vorbesc despre trăirile unui personaj, despre dragostea sau tristețea acestuia, cărți care te invită să-ți povestească fapte istorice, altele te cheamă să ajuți la salvarea lumilor și mai sunt și acele cărți care te poartă cu ele în tărâmuri de vis, acolo unde inocența, puritatea și iubirea sunt caracteristicile de bază pentru toate personajele.

Astăzi vreau să vă vorbesc despre un astfel de tărâm, pe care autoarea Ioana Trif l-a creat în „Copilăria fermecată”. Tărâm al unei copilării create prin ochii și sufletul unui adult melancolic.

Așa că haideți să facem cunoștință cu Gruia și Novac, doi copilași de 5 anișori care au avut norocul de a-și petrece copilăria la țară în casa bătrânească alături de bunici, căței, pisici și nu numai.

„Gemenii erau tare curioși și talentați, cu niște suflete mari de tot. Toată lumea le spunea că seamănă foarte bine cu bunicul lor. Rareori se întâmpla să nu aibă pe buze un zâmbet mare, iar atunci când râdeau îi putea auzi o lume întreagă. Iubeau joaca, cărțile, aerul curat, soarele, pădurea și animalele.
Gruia și Novac aveau părul de culoarea grâului iar ochii erau de un albastru clar. Se părea că așa fusese și bunicul cândva […] Sperau să fie cândva la fel de deștepți precum era bunicul și la fel de buni precum era bunica.
Își adorau părinții și fuseseră fericiți la oraș împreună cu aceștia, însă locul lor era la țară. Din fericire, adulții înțeleseseră repede că ei nu erau oameni de oraș, așa că la cinci ani se mutaseră la bunici. Le era dor de părinți și se bucurau tare de prezența lor, însă nu exista pentru ei fericire mai mare decât în casa bunicilor. Acolo avea loc magia.”

„Copilăria fermecată” este o colecție de povești. Este împărțită în 17 fragmente savuroase care cuprind mici momente importante din viața celor doi.

Facem cunoștință și cu bunicii lor, niște oameni cu suflete curate, înțelepți și de o bunătate aparte.

„Bunica, cea mai blândă femeie din lumea întreagă. Nimic nu se compara cu seninătatea și îmbrățișarea ei. Bunica era mereu veselă, îi plăcea să râdă, să cânte, să danseze și mai mereu vorbea și murmura câte ceva prin bucătărie. […] Bunica purta o coadă lungă împletită din părul ei de culoarea zăpezii și se îmbrăca comod. […] Bunica avea o grădină mare de legume de toate neamurile și felurile, pe care o îngrijea mereu cu tot sufletul.”

„Bunicul era o minunăție adevărată! Întreaga gospodărie i se închina dis-de-dimineață. Gemenii se uitau mereu după el cu respectul curat al unui copil. În ogradă vocea lui aducea o veselie de nedescris. […] Bunicul era iubit în tot satul pentru că avea mutra aceea blândă de împăciuitor și era cât se poate de înțelept. Toată lumea venea să-i ceară sfatul pentru diverse probleme. […] Bunicul nu refuza pe nimeni niciodată. Era o minune. Tot satul spunea asta.”

Alături de bunicii lor, Gruia și Novac învață cum să se comporte cu animalele, cum să asculte natura, cum să le vorbească plantelor și care sunt tainele și frumusețile fiecărui anotimp.

Nu doar animalele erau respectate ci și strămoșii și sărbătorile străbune. Alături de Gruia și Novac, cititorul află de tradițiile ce se sărbătoresc în micuțul sătuc. Gemenii descoperă și ei cât de importate sunt obiceiurile precum: „Noaptea Sânzienelor”, „Ritualul de plecare al păsărilor”, „Sâmbăta Morților” sau „Adormirea soarelui” și le promit bunicilor că atunci când vor fi mari, vor respecta și ei cu sfințenie aceste obiceiuri.

Mai jos găsiți fragmente din două sărbători care mi-au plăcut foarte mult cum au fost explicate copiilor:

Noaptea de Sânziene

„Era două și jumătate noaptea, iar ei trebuiau să se trezească. […] Luna era mare și strălucea că o zână din povești. S-au dus împreună cu bunicii la râu, să vadă cum luna se oglindește măreață. Nu mai văzuseră niciodată ceva la fel de frumos. La întoarcere, bunicul a început să pregătească un foc mare, iar bunica avea un braț de plante pe care le aruncă pe rând în mijlocul flăcărilor calde. Nu înțelegeau ei mare lucru, dar le plăcea ceea ce vedeau. Toate curțile aveau câte un foc așa mare cum aveau și ei. Se auzea numai voie bună de peste tot.
– Dar de ce facem asta bunico?
– Este solstițiul de vara și sărbătorim cu toții. În noaptea asta, niște zâne frumoase care se cheamă „Sânziene” se duc în pădure și se prind la joc. Noi ne rugăm pentru recolte bune și pentru sănătatea întregii gospodării. De aceea ne-am îmbrăcat în alb curat, să celebrăm viața, puilor. Acum mulți ani, în noaptea asta, l-am visat pe bunicul vostru și am știut că el este alesul meu.”

Adormirea Soarelui

„Se făcea că soarele domnea peste oameni, era eroul și salvatorul lor. Se știa foarte clar că fără el totul s-ar fi terminat foarte urât. Se culca el noaptea, așa cum o făceau și oamenii, dar nu e ușor să ții pe umeri o așa responsabilitate, cum o avea el. Așa că obosise tare de tot și nu mai știa ce să facă. Se simțea tot mai slăbit pe zi ce trecea, și aproape se stinsese de obosit ce era. Așa că Iarna i-a propus într-o zi să o lase să ii dea o mână de ajutor. Îi propusese să se așeze într-o raclă de cristal, unde mai mult să se odihnească.
Învoială era așa: Soarele avea să dea lumii lumina de care avea nevoie, dar mai puțin. Iar el acceptase ajutorul pe care Iarnă i-l oferise. Iar ea avea să se descurce împreună cu Frigul, cu Întunericul și cu copacul ei sfânt, gardianul ei nemuritor: Bradul. Și așa aveau să se odihnească nu doar soarele, ci întreg Pământul, cu omenire cu tot. Și așa se întâmpla în fiecare an.
[…]
– Bunico, ce face toată lumea? De ce aruncă toate crengile în foc?
– Îl rugăm pe Soare să se odihnească liniștit și să își recapete puterile, pentru că noi suntem bine, aici, cu Iarna și Bradul.

Gemenii aruncară și ei crengile în focul mare, sub stricta supraveghere a bunicilor.
– Să stai liniștit acolo la tine în pat, Soare! Noi suntem bine toți aici, cu bunicii, cu brazii, și cu Iarna, nu trebuie să îți faci griji pentru noi. Suntem tare cuminți și te așteptăm cu drag.”

Alt aspect care m-a fermecat, a fost felul în care au fost realizare desenele din carte. Pur și simplu le-am savurat la fiecare capitol. Dacă ar trebui să le caracterizez într-un cuvânt ar fi: GENIALE. Trebuie să le vedeți și voi.

„Copilăria fermecată” este o carte pentru toţi. O recomand cu drag copiilor şi, mai ales, adulților. Se citește foarte ușor, este o lectură plăcută care îți dă o stare de bine. Este o invitație deschisă la bucurie.

 

Te invit să citești și recenzia scrisă de Cartoteca pentru această carte. Sunt sigură că o să-ți placă foarte mult. Recenzia o găsești aici .

 

Mulțumesc încă odată Ioana pentru că mi-ai oferit posibilitatea de ați citi cartea. La fel cum am mai spus și înainte ești o autoare minunată cu un potențial imens.