În călătoria ta ca cititor întâlnești tot felul de cărți, care de-abia așteptă să-ți spună povestea și să te farmece cu toate secretele lor. Câteodată ai norocul să descoperi cărți care te poartă cu ele în tărâmuri de poveste, acolo unde curajul, loialitatea, speranța și iubirea sunt caracteristicile de bază pentru personaje.

Astăzi vreau să vă vorbesc despre un astfel de tărâm, pe care autorul Liviu C. Tudose l-a creat în „Supraviețuirea unei civilizații – Cercul de foc”. Un tărâm care adăpostește un regat încercat de vremuri grele, plin de oameni cu speranță, care nu contenesc să lupte pentru supraviețuirea lor.

Încă din primele pagini aflăm „Legenda celor patru fii”.

Un război cu totul diferit, ce nu implica arme și nu ducea la pierderea de vieți omenești, un război de uzură între regatul Uscatului și cel al Mărilor, două întinderi imense ce se ciocneau frecvent, împiedicându-se reciproc să evolueze. […] Obosit de aceleași eșecuri interminabile, regele Uscatului i-a chemat pe cei patru fii ai săi și i-a silit să plece din casa părintească, situată în Munții Centrali, ca soli de pace spre regatul Mărilor. […] Suferința mamei lor a făcut-o să verse lacrimi amare, care au dat naștere la patru izvoare cu apă caldă ce curgeau cu repeziciune pe urmele fiilor săi, iar când i-au ajuns din urmă i-au transformat în niște râuri adânci ce se pierdeau cu repeziciune și pentru totdeauna în mare. […] Blestemul fiind rupt prin lacrimile mamei, cei patru băieți au deschis o punte între cele două regate, între uscat și mare, iar numele lor au fost purtate multă vreme și de râurile ce curgeau printre punctele cardinale.

Acestea s-au transformat apoi în granițe, formând patru noi regate: Isbynorr, Narzomand, Salgornu și Zendovir.

Era o perioadă când se făceau și se desfăceau alianțe, pe timp de pace sau război, prosperau și apoi decădeau. Fiecare regat, avea ceva valoros, ce-l făcea vulnerabil în fața dușmanului, și mai mereu avea câte doi inamici și un aliat, dar care nu erau niciodată aceiași.

Isbynorr, regat veșnic înzăpezit din Nord, care fără voia lui deținea zăcămintele de fier, oferea materia primă pentru făurirea armelor de luptă. Narzomand avea ceva râvnit de toți: deținea cel mai fertil pământ din lume, așa că aici creșteau și cele mai bogate grâne. Regatul de Vest, Zendovir atrăgea spuma societății, intelectualii, oamenii cu seamă, care se răsfățau în ce știuseră să clădească: grădini verzi, impunătoare, împrejmuite de fântâni și de mirosuri de trandafiri, lavandă și iasomie. În Salgornu, regatul de Sud, pământurile erau sterpe, cu întinderi de nisip pe tot teritoriul, dar care dețineau zăcămintele de pietre prețioase.

Așa se face că luptele erau de lungă durată și înainte de a ajunge la teritoriul țintă aveau de dat un examen extrem de greu: cucerirea Munților Centrali, o adunătură de stânci compacte.

Multe au mai fost luptele care s-au dat la baza acestor munți și care au sfârșit dureros.

Veacuri au trecut, iar luptele nu conteneau să se oprească. Doar că la un moment dat Mama Natura sătulă de aceste răutăți, a decis să-și ceară liniștea ce-i fusese răpită de oameni. Astfel, cutremure repetate au făcut ca uscatul să înceapă să se clatine și să aducă apa mărilor până la poalele Munților Centrali. Falnica întindere de uscat s-a transformat periodic, iar cele patru regate au devenit insule care pe zi ce trece pierdeau teren în față Mării nemiloase.

Așa se face că bătăliile deveniseră o amintire, pentru că acum omenirea se lupta să învingă un dușman și mai meschin: Apa. Și totuși poate vă întrebați de ce aceste regate nu se puteau îmbarca pe corăbii și să caute noi tărâmuri? Ei bine …

Zeci de corăbii își găseau sfârșitul ademenite de mirajul munților roșii, cunoscuți în limbajul vremii drept Cercul de Foc, ce înconjurau regatul la mare depărtare, asemeni unui cerc, furându-i libertatea de expansiune, moment care deschide inevitabil lupta pentru supraviețuire.

Cu o astfel de situație, majoritatea oamenilor din cele patru regate se resemnaseră în a mai încerca să caute o salvare și își duceau cum puteau ei mai bine traiul de zi cu zi. Totuși, undeva ascunse, mai erau câteva persoane care nu încetau să creadă că mai există o fărâmă de speranță pentru supraviețuirea civilizației lor.

Facem cunoștință și ajungem să-l însoțim pe Filip Tyrip, un tânăr hoinar, școlit la Institutul Regal, în aventura vieții lui prin regatul de Nord în căutarea Ultimului Înțelept. Nu-i cunoaște numele, dar știe că acest om are cunoștințele necesare pentru a salva civilizația.

Un alt personaj emblematic de care m-am atașat a fost căpitanul Constantin Permadin, cunoscut de toți drept căpitanul Tin, un om priceput la toate, dar mai presus de orice cu un suflet curat și singuratic. Și el și bătrânul său prieten „Lord Azur” ajung să ia parte la această acțiune de salvare.

Într-o aventură contra cronometru pentru salvarea unei civilizații, ba chiar și a vieții regelui, Filip trebuie să înfrunte oameni răi care ar face orice ca el să nu reușească. Dar nu este singur, pentru că Filip prin felul lui de a fi adună în jurul lui oameni plini de curaj care împărtășesc aceleași speranțe că și el.

„Supraviețuirea unei civilizații” a fost o carte pe gustul meu. O lectură ușoară, perfectă pentru o zi în care vrei să evadezi din lumea reală și să iei parte la o aventură de neuitat. De asemenea este o carte pe care o recomand tuturor, atât celor mici, dar și oamenilor mari pentru că poți învăța multe lucruri frumoase din ea.

Alt aspect care m-a fermecat, a fost felul în care au fost realizare desenele din carte. Pur și simplu le-am savurat la fiecare capitol. Dacă ar trebui să le caracterizez într-un cuvânt ar fi: GENIALE. Trebuie să le vedeți și voi.

Dacă v-am făcut curioși și vreți să aflați cum se termină povestea, vă invit să vă îmbarcați în această minunată aventură alături de capitalul Tin, Filip și numeroșii lor prieteni.

„Supraviețuirea unei civilizații” a apărut la Editura Creator și are 255 de pagini. De asemenea, o puteți comanda de pe Libris, Emag, Librăria Delfin sau Librărie.net.

Lectură plăcută tuturor!