Recenzie „Cântecul deșertului” de Dorin Nicolae Bîrsan #1

„Sufletul ușor al duhului pustiului purta cumva în el întinderea sa nemărginită și copleșitoare. Senzația îi dădea în același timp atât sentimentul de libertate, cât și de liniște.”

Yuma. Probabil cel mai însorit și cel mai uscat oraș din America de Nord. Ne oprim în vecinătatea închisorii orașului, care se pare că a fost construită pe un deal din apropiere.

Aici îl întâlnim pe Jose. Peretele de care se reazemă era rece și învăluit în întuneric. Se uita printre gratiile temniței la cerul de afară. Printre barele de fier vedea o parte dintre stele. Se uita la ele în fiecare seară înainte să se culce. Era fereastra prin care gândurile sale se strecurau afară. Își închipuia o viață trăită din nou în libertate.

Dar cine era Jose Alvarez?

Înainte de a fi închis în Yuma, obișnuia să rătăcească asemenea unuia dintre tufișurile rostogolitoare ce sunt plimbate de vânt dintr-o parte în cealaltă prin deșert. Jose era un om singuratic și nu stătea niciodată multă vreme într-un anumit loc. Când se schimba direcția din care bătea vântul, pleca și el mai departe.

Nu căuta neapărat o destinație anume. Trecea din oraș în oraș prestând muncă zilieră pentru a-și câștiga existența. Însă chiar dacă era unul dintre aceia care încă nu și-au găsit un loc al lor, acesta nu era motiv să fie acuzat pe nedrept de crimă iar apoi aruncat în închisoarea Yuma.

Crima de care a fost acuzat nu a fost săvârșită de el. Faptul că era nou sosit în oraș, nu era nici măcar un motiv întemeiat pentru care să fie bănuit. Însă probabil după zicala „hoții strigă hoții”, cel care l-a acuzat fără să aibă dovezi clare, era vinovatul ori făcea parte dintre cei vinovați. Oamenii legii îi luaseră tot ceea ce avea și îl condamnaseră la muncă silită și la viață în detenție.

De când fusese închis, nu se petrecuseră multe. Aceeași rutină, aceeași mâncare proastă și odihnă insuficientă. Munca era grea și se petrecea în marea ei parte sub soarele necruțător. Dacă nu făcea ceva să scape de acolo, rutina i-ar fi destrămat atât corpul, cât și mintea.

Până într-o zi când în timp ce muncea, ciocanul pe care îl folosea s-a rupt. Așa că, însoțit de un paznic pornește în zona unde erau uneltele de schimb. Ajunsese în zona din vecinătatea palisadei de lemn. Aceasta îndeplinea un rol provizoriu până când zidăria avea să îi ia locul. După ce zări locul unde erau așezate uneltele, Jose întinse mâna către coada șlefuită a unui ciocan. Înainte de a putea să o apuce, un bubuit înfiorător se auzi din zona carierei. Negreșit se auzise explozia unei dinamite. Toți erau concentrați pe acea zona, paznicii fugeau care încotro pentru a fi de ajutor.

În acel moment, Jose nu mai pierdu vremea. Fără a mai sta pe gânduri, acționă decisiv. Se întoarse către paznicul nebănuitor și cu o lovitură hotărâtă îl trimisese la pământ. În acest timp, Jose se mișcă repede și dădu curs unei idei spontane, aceea de a străbate palisada de lemn și a trece pe partea cealaltă. Tot ceea ce se întâmplase se scursese în doar câteva clipe. Îndrăzneala sa nebunească îl scoase dintre zidurile captivității.

Ce era de făcut cu această nouă suflare de libertate și cât va dura?

Să meargă în orașul Yuma şi să încerce să își recupereze calul și echipamentul? Dacă voia să nu mai vadă lumina zilei vreodată, n-avea decât. Yuma ar fi fost primul loc în care ar fi început să îl caute.

Întinderea deșertului dinspre est era singura în care s-ar fi putut pierde și care i-ar fi oferit măcar o fărâmă de speranță. Neavând altă cale, înțelegea că viața sa atârna de un fir de păr. Oricât de mică ar fi fost speranța, era pregătit să încerce. Spera că pustiul îi va descuraja pe urmăritori. Dacă avea noroc, urmele sale vor fi acoperite de praf și de nisip, iar pentru urmăritorii săi o să pară ca și cum ar fi fost înghițit de deșert.

De aici începe o adevărată aventură. Îi vom fi alături lui Jose în timp ce va încerca să scape de urmăritorii săi prin deșertul nemilos. Vom avea parte de o poveste plină de acțiune și suspans, care se va lăsa cu urmăriri, împușcături, întorsături de situație și multe altele.

Va reuși oare Jose să scape nevătămat și să-și dovedească nevinovăția? Pentru a afla vă indemn să citiți cartea. Sunt sigură că o să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut și mie.

Știam cum scrie autorul, așa că mi-a făcut o deosebită plăcere să citesc o altă carte scrisă de el. Am pornit în această călătorie îndemnată și de curiozitatea de a afla ce peripeții a mai pregătit Dorin pentru personajele sale. Știam că nu are cum să mă dezamăgească.

Alte elemente care mi-au plăcut mult: harta de la începutul cărții – așa cititorul poate să-și imagineze mult mai bine cursul acțiunii; citatele de la început fiecărui capitol.

„Așa cum cel care se întoarce dintr-o călătorie, nu mai e același, așa este și cititorul după ce parcurge o carte. Fiecare carte e o călătorie care ne îmbogățește viața.”

Pornește la drum fără teamă. Cartea „Cântecul deșertului” poate fi parcursă și fără a citi duologia „Praf și pulbere” și „Suflet de mustang”, întâmplările din această carte nu sunt legate de cele ale lui Blake Logan. Însă dacă pe viitor iți vei dori să îl întâlnești din nou pe Jose, o poți face în duologia menționată anterior. Din punct de vedere cronologic „Cântecul deșertului” este prima carte din cele trei.

„Cântecul deșertului” este tipărită în format poket book de către editura Hoffman și are 100 de pagini. O puteți comanda de aici.

P.S. Ultimul capitol mi-a plăcut cel mai mult!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?