„Desprinzându-mi palmele de masă, m-am ridicat din nou în picioare. Acum știam că nu mai aveam ce căuta aici. Subiectul nu părea încheiat, dar prezența mea nu mai era necesară, iar nici dacă ar fi fost, nu aș mai fi putut suporta. M-am retras cu pași hotărâți. Eram o străină cu un trecut semnificativ, în acest loc. Dar nu cred că eu eram diferită în vreun fel. Cred că ei toți se schimbaseră. Din unele sau alte motive. Ce-mi mai păsa!”

În „100 de scrisori până mâine”, facem cunoștință cu Tiffany Kiddo, o actriță în apogeul carierei ei foarte cunoscută de publicul larg. În urmă cu cinci ani a primit șansa care i-a schimbat viața. Un rol principal într-un film cu fonduri de zeci de milioane, un succes garantat. Pe atunci, Tiff și-ar fi spus că acea șansă primită a fost aproape tot ce și-ar fi putut dori de-a lungul vieții.

Totuși, cum nimic nu este de durată, nici succesul răsunător a lui Kiddo nu face excepție, iar în urma unor episoade defăimătoare în presa străină, viața pe care aceasta și-a construit-o, se prăbușește de la o zi la alta.

Titlurile articolelor din ziare, nu-i ușurează deloc suferința, acestea fiind din cele mai usturătoare: „Tiffany Kiddo – câte secrete amoroase mai ascunde în spatele zâmbetului fals?”; „Kiddo, își dezamăgește fanii. Nu pentru faptul că nu își merită titlul de actriță, ci pentru că își continuă rolul de femeie ușoară și în viața reală”; „Cine a promovat-o pe Tiffany K?”; „Tiffany, se poate și mai urât?”; „Tiffany Kiddo își pierde acum într-un final întreaga avere câștigată pe spatele lipsei de talent”; „De ce producătorii refuză să mai lucreze cu Tiff Kiddo”.

Din acest punct, protagonista noastră începe să se confrunte zilnic cu momente dificile, este abandonată de oamenii pe care îi considera „prieteni” iar într-un final ajunge să piardă totul. Inclusiv pe ea, ca persoană.

Acest eșec pe plan profesional o determină pe Tiffany să vrea să își încheie socotelile cu viața, tocmai din dorința de a nu mai fi nevoită să răspundă încontinuu acuzațiilor nefondate ce îi sunt aduse.

După câteva încercări eșuate de a-şi lua viața, Tiff Kiddo se declară nemuritoare. I se pare că universul râde de ea și că lucrează împotriva voinței sale. La ultima tentativă, în povestea lui Kiddo intervine marele Mu-Ku, un duh al spiritelor care îi promite că îi va îndeplini dorința de a muri doar dacă duce la bun sfârșit trei porunci într-un interval de 100 de zile.

„- Înseamnă că, tu acum te întorci la viață. Faci ce spun eu, mori după o sută de zile. Nu faci ce-ți spun eu, rămâi… nemuritoare, sau cum o numești tu.
– De acord! am exclamat, ridicând o mână în aer.
Când semnăm? Contract, ceva? Clauze, alte obligații?
– Nu mă enerva, Kiddo! mă atenționă Mu-Ku privindu-mă în mod serios.”

Astfel protagonista noastră se găsește față în față cu o situație puțin spus ciudată. O provocare propusă de către un spiriduș al sufletelor care pretinde că o poate ajuta să-și îndeplinească dorința.

„- Cele trei lucruri! anunță el, arătându-mi iar trei degete micuțe.
Am ascultat cu ochi mari.
– Primul zise el, scoțând degetul arătător. Îți lauzi cu sinceritate toți dușmanii!
– Ce?! m-am revoltat, încruntându-mă.
– Doi! continuă Mu-Ku, arătând semnul păcii. Salvezi o viață.
– Să salvez o viață…? am întrebat derutată, căzând pe gânduri. Cum să salvez o viață?
– Tu să-mi spui, Kiddo!
– Asta-i a treia cerință?! am întrebat grăbită, sperând să scap cu atâtea porunci câte mi-au fost date deja.
– Trei! strigă Mu-Ku totuși, adăugând încă un deget numărătoarei. Îți găsești o familie! iar vocea lui a sunat cu ecou. Am așteptat nemișcată, trăgându-mi apoi nasul.
– O familie…? am întrebat dezorientată, parcă pierzându-mă în adâncul situației în care mă aflam. Cum adică să găsesc o familie?
– Tu să-mi spui, Kiddo! îmi dădu el același răspuns, dar cu şi mai multă seriozitate.
Deja erau cinci cerințe! Tu să-mi spui, Kiddo! Tu să-mi spui, Kiddo! am persiflat în gândul meu. Dar văzând privirea micuțului, am înghițit în sec.
– Și cu o singură condiție. Fără tentative de sinucidere. O încercare, şi înțelegerea pică!”

Din lipsa unei alternative mai bune, Tiff acceptă pactul.

Și cum nimic nu este simplu, în viața protagonistei noastre apare, aparent în mod spontan, Roy, un psiholog cu care eroina noastră pare că dezvoltă o relație de prietenie strânsă, și cu care începe să redescopere frumusețile vieții.

Cu toate acestea, Tiff continuă să asculte de pactul făcut și își pregătește cu tact ultimele zile de viață, depunând mult efort (sau mai puțin) să îndeplinească cele trei cerințe.

Totuși, înainte de terminarea celor o sută de zile, un nou spirit intervine, dând peste cap regulile lui Mu-Ku, însă Roy dispare.

„Nu ar fi trebuit să accept ceva ce poate nu a fost să fie pentru mine. Și dacă a fost să fie, tot n-ar fi trebui să accept. Nu trebuia să fac ceva ce avea să mă aducă apoi în punctul în care orice, ar ajunge peste puterile mele.”

„100 de scrisori până mâine” alege să trateze un subiect sensibil, într-o manieră ușor umoristică. Autoarea abordează în carte și alte două teme: puterea unei prietenii și voința unui om de a trece peste momentele grele.

Este o lectură ușoară, pe care o poți savura într-o după-amiază liniștită. Pot spune că povestea este unică și are un farmec aparte. Acțiunea este presărată cu umor și situații ilare dar și cu momente tensionate, poate cu o nuanță sporită de tristețe.

La început mi-a fost un pic greu să mă familiarizez cu firul narativ al poveștii pentru că acțiunea mai sare din când în când; lipsindu-i astfel uniformitatea firului epic. Dar nu mi-a luat mult să mă obișnuiesc cu stilul de povestire al lui Kiddo.

Cartea „100 de scrisori până mâine” este scrisă de autoarea Ramona Lee Soo-Jun. Este retipărită în format poket book de către editura Heyday Books și are 203 pagini. O puteți comanda de aici.

P.S. Mi-a plăcut mult cum autoarea a ales să interpreteze povestea titlului: „100 de scrisori până mâine” în carte. Pot să zic că acela a fost momentul meu preferat.