„Dar până la urmă ai câștigat. Eu plec, iar tu vei avea o viață și după mine. Existența ta nu va fi delimitată de a mea, în schimb invers… […]. Dar ce îmi pasă mie de toate astea? Tu fierbi în mine. Și nu pentru că ești frumoasă, ci pentru că ești deșteaptă. Tu știi ce este o femeie deșteaptă pentru un bărbat? Un moft. Iar eu nu mi-am permis niciodată mofturi și dulcegării.”

Ioana este un autor cu un potențial imens. Am specificat acest lucru încă de la debutul ei cu romanul: „Omul a uitat că trebuie să moară” din 2019. Autoarea a continuat să își dezvolte abilitățile de scriere, iar în 2020 a publicat a doua carte, intitulată: „Copilăria fermecată”. Cum era de așteptat, m-a uimit din nou cu imaginația ei. Dacă în prima carte ne prezintă un univers dur unde omul este tras la răspundere pentru fiecare rău pe care l-a adus asupra naturii și animalelor; în a doua carte, a creat un tărâm de basm, unde inocența și iubirea sunt caracteristicile de bază pentru toate personajele.

Dacă aș putea să caracterizez „Mofturi și dulcegării” în câteva cuvinte, aș spune că această carte este un adevărat carusel al emoțiilor. Are o profunzime aparte, ce îl determină pe cititor să devină una cu personajele și să își dorească să fie un martor al tuturor întâmplărilor din ea.

„Ziua aceea avea să rămână pe veci în mințile lor, dar nu așa cum s-ar crede, poate. Era o seară ca oricare alta, iar lumea se adunase grămadă la premieră unei piese de teatru. Se zvonea că avea să fie ceva senzațional, şi asta determinase întreaga lume bună a capitalei să se îngrămădească. […]”

Primele pagini ne fac cunoștință cu Adam. Un bărbat cu o apariție spectaculoasă: înalt, blond, cu ochii albaștri ca cerul, cu un accent interesant dar și cu un trecut apăsător. Scăpat din ghearele necruțătoare ale războiului, Adam nu aduce niciodată aminte de acea perioadă întunecată, spunând tuturor că rolul lui a fost neînsemnat față de al colegiilor lui care și-au dat viața să apere țara. În schimb se simte vinovat. Pentru ce? Rămâne încă un mister.

Vizibil afectat de război, el nu mai recunoaște iubirea sau afecțiunea. Devine un pasager în orice relație în care se aventurează fără a se implica emoțional. Totul se schimbă, când într-o seară, Adam face cunoștință cu Cella, o Eva renăscută. O furtună, un drum periculos unde nu mulți au curajul să se aventureze. Cella era definiția frumuseții: blondă, cu părul scurtat în cute perfecte, ochi fermecători și cu pielea de culoarea laptelui. O adevărată bijuterie, frumoasă din cale-afară, tânără și nobilă.

Dar nu doar frumusețea ei îl neliniștește pe Adam; Cella era studentă la Drept, deci dispune de o minte ageră, este inteligentă și dovedește asta prin replicile ei. Nu se aseamănă cu nicio femeie, este diferită și este mândră de acest lucru. Învăluită în mister, Cella devine o reală intrigă pentru Adam încă din prima seară.

„[…] S-a întâmplat altceva, și nu îmi dau seama ce. Când m-am aplecat să îi sărut mâna i-am simți mirosul pielii, era așa de puternic, că l-a acoperit pe cel al parfumului extrem de scump. Ea are un miros al ei, despre care cred că nici măcar nu știe. Miros de pământ ud și negru, cea mai încântătoare creație a lui Dumnezeu. Pământul… Şi nu este doar atât, căci mirosul ei aduce a înflorit, liliac, zambile, regina-nopții, morcovi și ceapă la un loc. Roadele pământului… Aproape că nu am mai putut să-i dau drumul acestei necunoscute, mai că m-a îngenuncheat. […]”

Efectul pe care Cella îl are aspra lui Adam este unul intrigant. Nu are curajul să-i spună în față ceea ce simte sau gândește despre ea; în schimb mintea lui devine iar plină de inspirație: povestea, imaginile, senzațiile, dar mai ales personajele. În sfârșit ajunge să scrie din nou, iar amintirile, durerile și trăirile se vor scurge toate cu bune și cu rele și se vor așterne în paginile romanului, pe care Adam și l-a dorit să-l scrie întreaga viață. O carte care vorbește de război dar și despre o poveste de dragoste misterioasă. Un roman care îl ajută pe Adam să devină un scriitor de succes.

Cei doi se reîntâlnesc, la exact un an de când s-au cunoscut, doar că acum Cella are un alt statut, este căsătorită cu un actor, un zeu al scenei care o adoră. Cezar este prietenul ei din copilărie care a fost alături de ea încă din cele mai grele momente.

„Nu a existat niciodată gelozie între noi. Ne-am iubit de copii, de mici, sinceri şi cu nimic de ascuns. Cezar știe toate secretele mele şi cred că asta ne-a adus în situația de față. Fiecare are temeri, dorințe şi necesități pe care le ține pentru sine. […]”

Nu doar frumusețea o caracterizează pe Cella; ea este și deosebit de inteligentă. A ales să urmeze o facultate în care se credea că doar bărbații sunt capabili să profeseze. Astfel ea absolvă facultatea de Drept cu merite deosebite. Și nu se oprește aici. Cella își descoperă și talentul de a scrie.

La îndemnul lui Cezar, Adam devine mentorul ei, iar apropierea dintre ei nu poate aduce nimic bun în viața celor doi și așa complicată.

„[…] Nu a fost prima femeie pe care am sărutat-o, dar de data aceasta m-am pierdut cu firea. M-am așteptat să riposteze, să mă lovească, să îmi spună vorbe grele. M-am așteptat să fie o femeie mică și neajutorată, pusă în pericol de buzele mele. Dar nu a fost așa […]”

Cella Cerchez ajunge într-o situație deloc fericită, într-un triunghi al iubirii din care scăparea este cu mult mai complicată decât pare. Îl are lângă ea pe Cezar, un bărbat pe care îl iubește, unde se simte în siguranță din orice punct de vedere; dar are însă sentimente și pentru Adam, un bărbat de care este îndrăgostită și care îi oferă o libertatea înțeleasă doar de ei doi.

„- Ce știi tu despre goliciunea unui suflet? Ce ştii tu despre trecut și despre dureri? Nu eşti mai mult decât o păpuşică mofturoasă, o fetiţă fără sens, nu ai tu idee despre nimic.
Palma răsună cu un ecou ciudat. Nu era prima pe care o primea la viața lui și, cu siguranță, nici ultima. Nu fusese niciodată afectat de un astfel de gest, dar acum simțea că furia îi clocotea în stomac. De data aceasta nu mai fugise, așa cum se întâmplase după sărut, ci stătea acolo, cu fața roşie de nervi, şi îl privea. După cum am spus, ești un moft, iar bărbații ca mine nu își permit aşa ceva… în urmă ei nu s-a mai auzit decât zgomotul ușii trântite şi un val de regret care se strânsese imediat la ușă, gata-gata să plece plângând după stăpâna lui. […]”

Cella se află în postura în care trebuie să aleagă pe cineva sau … poate nu? Oare aceasta este cea mai bună decizie pentru ea? Ce se va alege de mariajul ei, va rămâne cu Adam? Ei bine vă las pe voi să descoperiți, pentru că eu am stat cu sufletul la gură până la final.

Dacă vă este frică că am dat vreun spoiler, vă spun că nu este cazul. Povestea este atât de profundă și de complexă, cu personaje alunecoase; cu atât de multe întorsături de situație încât nu știți unde sau cum se va sfârși.

Am savurat fiecare capitol cu o mare plăcere, iar finalul m-a luat cu totul pe nepregătite. Am simțit fiorii iubirii, dar și tristețea și neputința din spatele fiecărui personaj. Am râs alături de ei, dar m-am și întristat pentru suferința lor.

Ioana m-a uimit și de această dată. Se vede că și-a dezvoltat stilul de scriere. A reușit să construiască o poveste profundă, cu personaje puternice, care ține cititorul în suspans până la final. Un alt aspect are m-a cucerit: gândurile așternute în jurnale. M-au făcut să mă simt și mai apropiată de personaje. Și nu în ultimul rând: coperta, este superbă, m-a cucerit încă de la început.

Mulțumesc încă odată Ioana că mi-ai oferit posibilitatea de ați citi cartea. La fel cum am mai specificat și înainte, îmi mențin părerea: ești o autoare minunată cu un potențial imens.

Cartea „Mofturi și dulcegării” are 244 de pagini, este tipărită la editura Creator și o puteți comanda de aici sau de aici.