[…] Mariajul meu cu meteorologia a fost învăluit în nori, turbulențe, zile senine, furtuni, înghețuri, rătăciri prin ceață și o secetă cumplită, care nu se mai termina. Nimic însă, pe parcursul acestui slalom printre fenomene și prin viață, nu m-a împiedicat să țin privirea ridicată către cer căutând răspunsul la întrebarea care m-a frământat dintotdeauna: cum este vremea? […]

Încă de la început m-am întrebat despre ce ar putea fi vorba în carte. Titlul Ultimul meteorolog și cuvintele de început O călătorie romanțată în lumea celor ce privesc norii au complotat și mi-au stârnit și mai mult interesul legat de povestea ce se putea ascunde în spatele copertei. Am început să citesc cartea într-un weekend, și mărturisesc că m-am simțit atrasă de poveste încă din primele capitole.

Paginile de început, ne fac cunoștință cu Pavel, care de mic copil a iubit norii. Își imagina tot felul de povești și întâmplări pentru a explica mai bine ceea ce se petrecea pe cer. Întotdeauna avea curiozități legate de vreme, de nori și alte fenomene. A învăţat diferite lucruri legate de nori din poveştile bunicii lui şi încet, dorinţa de a cunoaște și de a înțelege fenomenele naturii a devenit și mai puternică.

[…] Meteorologia era în acel moment pentru mine doar un mijloc prin care să înțeleg atmosfera în care speram să plutesc cândva. Mijeam ochii și încercam să nu-mi desprind privirea de pe cer, chiar dacă îmi dădeau lacrimile. Mă credeam un specialist în limbi de mult pierdute, care încerca să deslușească limbajul nou descoperit, în cazul de față, al norilor. […]

Tot în perioada copilăriei, în tabăra de astronomie, Pavel face cunoștință cu Luna. O fetiță timidă, pasionată de astronomie, care învățase să iubească şi să înțeleagă stelele. Cei doi se împrietenesc și rămân apropiați pe tot parcursul taberei. Iar la sfârșitul săptămânii când au fost nevoiți să-și ia rămas bun, cei doi au căzut de acord să corespondeze prin scrisori.

Pe măsură ce Pavel crește, în el se intensifică dorința de a fi mult mai aproape de nori, de a fi în mijlocul lor, așa că într-o zi îi mărturisește Lunei printr-o poezie că vrea să meargă la Școala de Ofițeri de Aviație pentru a deveni pilot. Totuși …

[…] Toate probele le trecusem cu brio înainte să ajung în cabinetul psihologului, care era, de altfel, ultimul ce trebuia să-și dea acordul. Inclusiv probele considerate cele mai dificile, le trecusem cu ușurință. Fișa medicală era plină de urmele ștampilelor APT în diverse nuanțe de albastru, puse dezordonat pe foaia magică, albă, cu chenare și text negru. Am avut o presimțire rea când am deschis ușa cabinetului. […] Nu aveam de unde să știu că acea încăpere avea să devină mormântul visurilor mele de a deveni aviator. […]

După acest impas, Pavel alege să rămână în aviația militară ca ofițer meteorolog, pentru a fi mai aproape de zbor, de zburători și de mașinile lor cu aripi. Spre bucuria lui, Luna fusese repartizată la o stație din vestul țării, iar el avea să-și înceapă cariera la aerodromul de lângă Timișoara.

Cu timpul înțelege că meteorologia este o responsabilitate foarte mare, pentru că în funcţie de prognozele lui zburau piloţii militari. Aceștia erau creaturi foarte ciudate şi superstițioase, care aveau un calapod special de management al riscurilor, pe care cei mai mulți dintre noi nu o să-l înţelegem niciodată. Toată perioada petrecută în cadrul aerodromului militar de lângă Timişoara este una foarte frumoasă. Pavel și Luna ajung să se mute împreună, formând într-un final un cuplu.

În anii dinaintea intrării țării în NATO, cu toții visau la aparatură ultramodernă, acces la sateliți și computere. Iar acestea nu au întârziat să apară. Efervescența a cuprins și aviația și, implicit, meteorologia aeronautică. Pus în fața unei alegeri dificile: ori să treacă la o muncă de birou, fără nicio legătură cu meteorologia, ori să părăsească Armata, Pavel alege a doua variantă cu gândul că își poate găsi ceva în domeniul său, în civilie. Numai că momentul nu era cel mai bun.

[…] Modernizarea intrase și în Agenția Națională de Meteorologie unde staţiile se automatizau una după alta și rânduri de meteorologi îngroșau an de an numărul șomerilor. […]

Pasiunea de a-şi face meseria e mare, aşa că Pavel acceptă un post tocmai în Africa, în locul relaţiei cu Luna. Lăsând totul în urmă, Pavel petrece o perioadă frumoasă de doi ani pe teritoriul arid al Africii. Pavel a știut că mai devreme sau mai târziu distanţa fizică dintre el și Luna își va spune cuvântul. Nu a fost niciodată atât de egoist încât să-i spună să îl aștepte. Pentru că pur și simplu nu avea de unde să ştie când şi dacă se va mai întoarce. Avea totuși mulțumirea că Luna, în noua sa postură, de prezentatoare meteo, va continua să fie alături de vreme și de capriciile ei, iar imaginea meteorologiei se va îmbunătăți semnificativ, asociată fiind cu chipul și prestațiile ei.

La întoarcerea din Africa, Pavel vizitează diferite puncte de atracţie din București, legate desigur de meteorologie. Cel mai mult îl impresionează micul muzeu dedicat cunoscutului meteorolog Nicolae Topor. În timp ce vizitează micul apartament-muzeu, Pavel intră în biroul vestitului meteorolog. Acolo, printre altele, el găsește și un dosar cu câteva hărți nedatate făcute de maestru, care îl intrigă și îl neliniștesc. Această întâmplare îi va rămâne întipărită în memorie o vreme, chiar și după plecare.

Timpul trece, Pavel se reangajează ca meteorolog, dar relația dintre el și Luna se răcește.

[…] A trecut un an, a trecut și al doilea, iar de la Luna nu mai primeam nimic. Cu cât clima devenea mai caldă cu atât se răcea relaţia noastră. O vedeam destul de des în reviste sau în emisiuni alături de Răzvan Oprescu. Păreau nedespărțiți. Nu am mai insistat pentru că nu voiam să-i fac niciun rău. Poate că nu eram făcuţi unul pentru celălalt. […]

Pavel își continuă viața singur, iar seceta severă ce lovise întreg continentul european devenise noua lui obsesie. După câteva vise tulburătoare, Pavel își aduce aminte de dosarul Anii 2000 al lui Topor. În toiul unei nopți, îl redeschide și are o revelație. Totul prindea contur. Descrierea secetei se afla în acel dosar, iar el putea afla când se va sfârși.

Ce va face Pavel în continuare cu aceste informații? Va reuși oare să afle când se va sfârși seceta? Mai există o șansă pentru relația dintre el și Luna? Ce surprize îi va mai aduce viața și … vremea? Ei bine, ce se va întâmpla mai departe vă las pe voi să descoperiți pentru că o adevărată aventură începe.

aaa

☁️ Ultimul meteorolog, este o lectură ușoară și plăcută; cu o poveste frumoasă și cu personaje frumos conturate. Are acțiune și multe întorsături de situație la care nu te aștepți.

☁️ Pavel și Luna, sunt cele două personaje simbolice din carte. Am empatizat cu amândoi, admirând evoluția lor individuală cât și relația celor doi ca și cuplu.

☁️ Mi-a plăcut foarte mult că autorul a știut cum să adauge informații de specialitate printre rânduri, astfel încât cititorul să poată afla foarte multe lucruri interesante despre meteorologie, dar în același timp să nu îngreuneze citirea textului.

☁️ Cartea de debut a autorului Mugur Ioniță este un adevărat cufăr de emoții și fiori. Vă invit cu drag să descoperiți cum arată viața unui meteorolog autentic care respiră și trăiește în acord cu tot ceea ce îl înconjoară.

☁️ Ultimul meteorolog are 240 de pagini, este tipărită la editura Lebăda Neagră și o puteți comanda de aici sau de aici.