Un roman cu totul special despre fragilitate și durere. Îmbinând gravitatea cu umorul, Aproape OK spune povestea unei legături profunde ce se naște între doi oameni pe care viața i-a încercat din greu. – Publishers Weekly
Într-o seară ploioasă de octombrie, Tallie Clark, o psihoterapeută recent divorțată, aflându-se în drum spre casă, vede un bărbat stând pe marginea podului. Ea este sigură că acesta este pe cale să facă o alegere greșită. Fără să stea pe gânduri, oprește mașina și iese în ploaie pentru a vorbi cu el. Folosindu-și abilitățile de terapeut împletite cu bunătatea ei umană, ea este capabilă să-l convingă să urce în mașină; ca mai apoi să meargă să bea o cafea împreună.
Tallie simte că poate avea încredere în acest bărbat, până într-un punct, și este hotărâtă să-l ajute. Relația lor începe pe acel pod, continuă la o cafenea și ajunge până în punctul în care bărbatul acceptă să meargă acasă la ea, unde își va dezvălui numele: Emmett.
Ceea ce mi-a stârnit curiozitatea pentru această carte este fix această intrigă: Cât curaj și încredere trebuie să ai ca să procedezi cum a făcut Tallie? Mi-am zis că trebuie să aflu, aşa că am continuat să citesc…
Cronologia poveștii este comprimată în 4 zile, de la joia ploioasă până la duminica în care drumurile lor i-au o turnură cu totul neașteptată. Între timp, amândoi împărtășesc detalii despre viața proprie, dezvoltând o conexiune profundă.
Povestea alternează între cele două perspective ale lor, în capitole scurte, iar cititorul descoperă puțin mai mult despre viețile personajelor pe măsură ce povestea avansează. De-a lungul cărții, asistăm la tensiunea dintre cei doi, în timp ce fiecare încearcă să își păstreze secretele, dar totuși încearcă să creeze o legătură reală.
Au ajuns să-mi placă și să respect personalitatea și atitudinea lui Tallie. Caracterul ei este cald, amabil și liniștitor. De asemenea mi-a plăcut și descrierea casei ei; te face să vrei să stai acolo ore în șir și să vorbești cu ea la o ceașcă de ceai … sau poate un pahar de vin.
Această poveste este una cu totul specială. Scrisul este clar și bine ritmat. Personajele nu sunt nici pe departe perfecte, chiar pot spune că fac multe greșeli, dar până la urmă modul lor defectuos de a fi, i-a dus mai aproape de a fi umani.
Autoarea abordează subiecte dificile și o face într-o manieră atentă. Această carte se concentrează pe puterea vindecării, a iertării și a prieteniei dintre două personaje încărcate emoțional: Emmett și Tallie. Te vei bucura din plin de această poveste emoționantă și captivantă. Subiectul abordat în carte îți deschide ochii despre cât de importantă este cu adevărat viața și despre modul în care a oferi sprijin și a-i ajuta pe ceilalți este un drum lung și anevoios; mai ales când vine vorba de vindecare.
Mi-a plăcut finalul, chiar dacă nu a fost ceea ce mi-am imaginat că o să se întâmple. A fost fix ce simțeam că aveau nevoie Tallie și Emmett: un final scris frumos și plin de speranță.
Cartea „Aproape OK” este scrisă de Leesa Cross-Smith, are 392 de pagini, a fost publicată la editura TREI și o puteți achiziționa de aici.