„Poveştile cu final fericit sunt doar povești care nu s-au terminat încă.”
Henry Page nu a fost niciodată îndrăgostit. Se consideră un spirit romantic fără speranță, căruia nu i-a fost dat să întâlnească iubirea la care speră — una de tipul celor din filme, care să-i facă inima să tresară și să nu-l lase să doarmă și să mănânce. În schimb, s-a mulțumit să învețe ca să ia note mari și să intre la o facultate bună, dar și să devină în sfârșit redactor-șef al ziarului de liceu. În clasa a XII-a, într-o zi de joi, la prima oră, își face apariția Grace Town, iar Henry și dă seama că totul se va schimba.
Grace nu seamănă cu fata din visurile lui — merge în baston, poartă haine băiețești care-i sunt prea mari și pare să facă duș cam rar. E limpede că ceva e defect în ființa lui Grace, dar lui Henry i se pare cu atât mai frumoasă și își dorește mai mult ca orice s-o ajute să-și lipească bucățile pierdute din suflet.
📖 Impresii și păreri 📖
👉🏻 „Inimi chimice” este un roman care demonstrează că dragostea nu este perfectă, dar este și va fi întotdeauna un sentiment frumos.
👉🏻 Este foarte interesant cum cartea începe la fel ca o ficțiune YA tipică: o nouă fată misterioasă se transferă în ultimul an de liceu. E limpede că ceva e defect în ființa ei, dar lui Henry i se pare cu atât mai frumoasă și îşi dă seama treptat că începe să se îndrăgostească de ea. Mi-a fost teamă că această carte va avea o poveste de dragoste stereotipă și previzibilă.
👉🏻 M-am bucurat să aflu că m-am înșelat. Personajul lui Henry se dovedește a fi mai complex decât ceea ce mă așteptam de la un băiat adolescent. Se luptă să-și înțeleagă noile emoții și să-și depășească dificultățile în comunicare, așa cum ar face-o orice adolescent obișnuit. De asemenea, mi-a plăcut complexitatea personajului lui Grace și modul în care autorul ne-a oferit la început doar o bucată din trecutul ei, devenind treptat un adevărat mister, un puzzle pe care noi, cititorii, trebuie să-l rezolvăm alături de Henry.
👉🏻 Mi-a plăcut acest roman. Totul a fost atât de real și de sincer. Am putut să descopăr ce simțeau Henry și Grace și am fost martoră la evoluția relaţiei lor.
👉🏻 De asemenea am îndrăgit finalul. A fost realist și exact ce simțeam că au nevoie Henry și Grace: un final frumos și plin de speranță. Nu toate poveștile de dragoste trebuie să aibă un final ca în basme.
👉🏻 O carte cu o poveste captivantă, sinceră și originală. Un roman cu scriere bună, multe emoții puternice și personaje fascinante.
aaa
„Te iubesc aşa cum trebuie iubite anumite lucruri întunecate, în secret, undeva între umbră și suflet.”
aaa
P.S. Romanul are și o adaptare cinematografică, un film original Amazon cu actorii Lili Reinhart și Austin Abrams în rolurile principale. Un film pe care am de gând să-l descarc în această seară pentru al viziona. 😁
aaa
Cartea „Inimi chimice” este scrisă de autoarea Krystal Sutherland, are 368 de pagini, a fost tipărită la editura Storia și o puteți comanda de aici.