Recenzie „Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung” de Fredrik Backman

„La capătul unei vieți e o cameră de spital unde cineva a pus un cort verde drept în mijlocul încăperii. În cort, un om se trezește speriat, cu răsuflarea întretăiată, fiindcă nu ştie unde e. Lângă el, un tânăr îi șoptește:
– Nu-ți fie frică! […]”

aaa

Ce e de făcut atunci când o minte sclipitoare, cum este cea a bunicului, decide să părăsească lumea asta înaintea trupului? Noah, nepotul de doar câțiva ani, care vrea să înțeleagă de ce creierul bunicului devine, pe zi ce trece, tot mai neîncăpător, pornește într-o călătorie în lumea interioară a celui pe care îl adoră. Iar ceea ce rezultă sunt mărturisiri copleșitoare, evocări pline de tandrețe și declarații de iubire care țin loc banalului rămas-bun.

aaa

Impresii și părerii:

👉🏻 „Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung” de Fredrik Backman este o mărturie a puterii de durată a iubirii și a semnificației amintirilor în modelarea identității cuiva.

👉🏻 Este uimitor cât de multă emoție a reușit autorul să surprindă într-o nuvelă atât de scurtă.

👉🏻 Povestea împletește în mod emoționant psihicul uman și fragilitatea memoriei și le oferă cititorilor o perspectivă asupra luptei unui om de a se pierde pe sine timpuriu.

aaa

„[…] Uneori mă simt ca atunci când ai adormi pe-o canapea pe lumină și te trezești brusc pe întuneric. Durează câteva secunde să-ți dai seama unde eşti. Plutesc în neant câteva clipe. Clipesc, mă frec la ochi și trebuie să las creierul să facă doi-trei pași ca să-și aducă aminte cine sunt și unde sunt. Ca să pot ajunge înapoi acasă. Ăsta e drumul din ce în ce mai lung în fiecare dimineață, drumul din neant către casă. E ca și cum aș naviga într-un spațiu imens şi gol, Noah. […]”

aaa

👉🏻 Autorul explorează teme precum îmbătrânirea, pierderea memoriei, importanța familiei și reconcilierea.

aaa

„[…] – Trebuie să avem grijă, Noah, ştii? De bunicul.
Creierul lui… vezi tu, creierul lui o să fie mai lent decât suntem noi obișnuiți. Mai lent și decât e bunicul obișnuit.
– Ce putem să facem ca să-l ajutăm pe bunicul?
Lacrimile tatălui se usucă pe puloverul băiatului.
– Putem să mergem cu el pe drum. Să-i ținem de urât. […]”

aaa

👉🏻 Bunicul, fiul Ted și nepotul Noah sunt personaje deosebit de drăguțe, iar lectura este surprinzător de emoționantă.

👉🏻 Concluzie: această nuvelă trebuie să se afle pe TBR vostru rapid.

aaa

This Post Has One Comment

  1. Mihaela

    Interesanta cartea, o adaug pe lista de cumparaturi.

Lasă un răspuns