Recenzie „Aurit” de Marissa Meyer #1

Marissa Meyer reușește din nou să îmbine basmele clasice cu o notă întunecată și originală. Aurit este o reinterpretare gotică a basmului clasic „Rumpelstiltskin” din folclorul german, dar mult mai complexă și plină de suspans. 🖤

✨ O avem pe Serilda, fata blestemată de zeul minciunilor, care are darul de a spune povești fantastice, dar lipsite de adevăr (sau așa crede toată lumea). Când una dintre ele ajunge la urechile Regelui Elf, fata este atrasă într-o lume întunecată, plină de spirite, corbi cu orbite goale și vânătorii săi morți-vii. Sarcina ei: să transforme paiele în aur sau să moară.

✨ Ajutată de Gild, un tânăr misterios și atrăgător, cu puteri neașteptate și cu propriile sale secrete, Serilda descoperă că întunecatul castel Adalheid ascunde un blestem vechi, iar singura ei șansă de a supraviețui este să-l dezlege și să înfrunte tirania Regelui Elf.

✨ Atmosfera e absolut fermecătoare: un amestec de mister, magie și gotic, care te face să simți că citești o poveste veche, dar cu aer modern. Personajul lui Gild aduce un strop de lumină și romantism într-un univers dominat de frică și secrete.

✨ Mi-a plăcut mult cum autoarea construiește povestea, dezvăluie treptat blestemele și se joacă cu ideea de adevăr și minciună. Este genul de carte unde se aplică ideea: „citesc încă un capitol înainte de somn … tot tu peste 3h: eu nu cred așa ceva, eu nu adorm până nu văd cum se termină”. 😂

✨ Recomand această carte, tuturor celor care iubesc reinterpretările de basme și poveștile pline de magie și mister.

aaa

P.S. Sper că în al doilea volum, autoarea să nu se joace cu inima mea mai mult decât a făcut-o în primul. #slabesanse

aaa

⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

aaa

❔ Știai că:
În povestea originală „Rumpelstiltskin”, o fată trebuie să îndeplinească sarcina imposibilă de a transforma paiele în aur, iar un spiriduș misterios o ajută, dar cere în schimb ceva foarte valoros. Marissa Meyer păstrează această premisă, dar o rescrie cu mult mai multă profunzime: introduce personaje noi, adaugă elemente de mitologie germană (vânătoarea sălbatică, blesteme, spirite) și transformă povestea într-un fantasy întunecat, cu mister și romantism.

Lasă un răspuns